Ultima suta de metri a vacantei de vara

de Patric

15.09.2009 19:43

Vreme urata si net slab; conditii numai bune pentru a scrie inca o intrare. A inceput scoala, dar eu nu simt asta. De ce? Pentru ca pe ultima suta de metri de vacanta am tinut-o intrun ritm mai ceva decat cel ce ti-l impune scoala.

De unde sa incep? Hmm. Am avut in general aspre fortari ale memoriei mele in incercarea de a-mi aminti anumite chipuri. Imi cer scuze tuturor persoanelor care m-au intalnit si au zis „Hey, Patric, salut, de cand nu neam mai vazut!” si au ramas cu mana in aer asteptand sa le-o strang (mana), iar eu, cand colo, m-am uitat urat la dansii si dupa un timp m-am dat batut si i-am intrebat „ne cunoastem?”. Exista putin haz in orice, depinde doar de perspectiva. Unii raspundeau cu un ras si cuvintele „memorie scurta”iar altii, care nu imi cunosc porecla respectiva, incepeau sa imi explice cine sunt eu mai degraba decat sa se prezinte. E drept, nici eu nu am intrebat „te cunosc?”, dar asta doar pentru ca mi se pare un cliseu hollywoodian.E ciudat cum incep sa am si eu o istorioara prea vasta ca sa fie amintita in detaliu doar la 17 ani. Nasol, imi da senzatia ca un om traieste prea mult. Apropo de asta. Pe la sfarsitul verii, cred, am auzit un pustulache vorbind cu tatal sau. Pustulache la mine inseamna un copil sub 12 ani. Pustulache: „Tati, sa stii ca eu stiu sa aprind orice bricheta!” Tatal cu ochii bulbucati:” Bricheeeeta?”. Restul discutiei nu l-am prins, dar acesta a fost esentialul. Pai daca la 12 ani invata omu sa aprinda o bricheta, la 18 invata sa conduca, la 25-30 sa se casatoreasca, de la 40 ce mai invata? Sa intrebe „te cunosc?” in loc de „ne cunoastem?”?

Revenind la ultima suta de metri de vacanta, o sa pornesc de la 0 la 100 ca altfel nu stiu sa incep. Ma scol sa merg la festivitate fara sa injur, fara sa lenevesc, fara sa ma impiedic, lucruri care intro alta zi de scoala ar fi fost normale. La festivitate nu e prezent niciun chin. Nu bate un soare puternic, majoritatea speechurilor sunt libere, prietenii vorbareti si incantati sa se vada, unele persoane care nu m-au vazut tuns pana acum putin uimite, etc. Ma tem ca din nou trebuie sa imi cer scuze tuturor fetelor si femeilor care au pornit o initiativa de a se lasa pupate pe obraji si in schimb eu am stat putin deconectat de la lume. Motivul e simplu. Somn insuficient. Partea bizara e ca desi nu am primit destul somn, n-am avut nicio problema in a ma scula la 8. Si acest fenomen mi s-a mai intamplat. De ce nu aveam destul somn? Pai, duminica am ajuns pe la 10 acasa.

Seara mi-am petrecut-o prin centrul Bistritei la o plimbare cu o placuta companie. Saraca companie era proaspat venita din Mures (cand zic proaspat ma refer la proaspat proaspat), obosita, cu putin rau de masina, nedusulita dar toate acestea nu o faceau sa nu fie placuta. Si sa nu credeti ca eu eram mai in forma. Exista putin haz in orice, depinde doar de perspectiva. Imi amintesc ca in parcul lor mare, al bistritenilor, erau o groaza de statui de capete ale unor oameni mari. Problema era ca nu apareau nicunde o tablita sau ceva cu numele acelor oameni mari. Intrun final decisesem sa numesc locatia padurea decapitatilor anonimi.

Nu eram in forma la Bistrita pentru ca de 3 zile pana atunci am poposit la pestera tausoare. Pestera e inchisa turistilor, insa cu putine pile poti deschide orice usa. In fine, 3 zile de urcat prin munti si pesteri nu e ceva tocmai odihnitor; placut si interesant da, dar nu tocmai odihnitor. Asta daca mai pui si ca n-am dormit decat 6 ore in total cu 3 zile in urma. Motivul: un chef printrun sat.

In acest sat mi s-a mai intamplat fenomenul despre care vorbeam mai inainte. Stingerea se dadea pe la 5, iar eu, (ca) fraierul, ma trezeam la 8. Si ce sa fac la 8 intrun sat, avand in vedere ca partenerii de chef dorm pana pe la 11 in cel mai rau caz? Pai, mergi la biserica desigur. Sa fiu sincer, nu mai intrasem intro biserica de luni bune asa ca gandeam „n-ar strica sa mai trag o rugaciune”. Rugaciune n-am tras, fiindca era sarbatoare si am intrat cand era slujba, insa m-am ales cu ceva si mai bun. O binecuvantare de la popa, ca sa am noroc si intelepciune intr-ale scolii. Pe langa asta, prescura si o ramurica pe gratis. Exista putin haz in orice, depinde doar de perspectiva. Cand am intrat, am inceput sa ma uit pe pereti. Cu tot respectul pentru slujbe, cand intrii intro biserica te uiti pe pereti, nu fiindca asa-i expresia ci fiindca sunt tot felu de picturi acolo. Dupa ce am terminat de admirat peretii, vreo 5 minute pare-mi-se, mi-am dat seama ca eu sunt inconjurat doar de babe, celalalt sex era mai in fata. No bun, merg incercand sa nu atrag atentia in randul barbatiilor. Fireste ca atentia s-a atras asupra-mi, astfel am devenit cunoscut de toti satenii. Dupa ce s-a terminat slujba, preotul a vorbit liber si, vazand ca biserica sa are un nou vizitator, a inceput sa se laude subtil. Nu vreau sa exemplific ca nu-i frumos. A urmat iesirea din biserica, si pe cand m-am intors la chef, toata lumea era treaza.

Inainte de toate astea, stiu ca am avut o zi de pauza, o zi am stat acasa sa descarc poze si sa dorm in comfortabilul meu pat. There”s no place like home.

Motivul pentru care mi-am petrecut acea zi in mare parte odihnindu-ma e pentru ca timp de 4 zile inainte am tot tinuto intro petrecere la bunici. Un unchi de-al meu implinise inca un an si era chiar nasol de refuzat invitatia. Oricum, a meritat sa merg. Chefurile de la bunici se lasa cu mancare grea. Se taie un porc si se fac tot felul de bunatati. La masa e chemata toata familia. Bunicii astia au 3 copiii, fiecare casatoriti, unii chiar mai au si copii la randul lor. Si-apoi dai la mancare si bautura si rasete zgomotoase ce aduc invidie tuturor vecinilor. Partea buna cu petrecerile la bunici e ca ora de culcare e oarecum stricta. Cam toata lumea sforaie dupa miezul noptii. Partea rea e ca dimineata toata lumea e treaza ca sa taie porcul, si daca chiar exista somnorosi care nu merg la taiatul porcului, are grija porcul sa-i trezeasca cu corzile lui de tenor innascut.

Inainte ca unchiu sa mai implineasca un an am stat 3 zile prin apusenii nostrii. E gresit ce am zis, nu am stat deloc. M-am catarat si am coborat, pana-n varfuri si-napoi. Chiar nu m-as fi plans de oboseala dupa asta excursie daca nu: ne-ar fi acompaniat o mareata ploaie urmata de grindina in timp ce ieseam dintro caverna, as fi vomitat la 4 noaptea gratie stomacului meu mai nou sensibil, ne-ar fi atacat niste cai mancarea de langa focul de tabara, as fi calcat intrunul din sutele de cacati din jurul unui brad, incercand doar sa fac o poza „artistica”, as fi avut un rocker turbat care asculta la boxe o chitara electrica dementiala 24h/zi langa cortul meu. Totusi, totul a fost e experienta educativa.

Inainte sa merg prin apuseni n-am facut lucruri obositoare. Iata-ne la al 100lea metru. Hai sa tragem o concluzie. 3+3+1+3+3=13. Ultimele 13 zile din vacanta mare mi le-am petrecut mergand in stanga si in dreapta. Asa ca sa nu va aud, pe voi aia care va uitati la poze, ca scrie 01/01/2007. Doar nu vroiati sa imi amintesc sa si setez data in aparatul foto…

Nota: intrarea asta mi-a luat cca. 5 ore sa o scriu, fiindca am fost intrerupt timp de 4 ore de niste domni cand mi-au vazut statusul „hai deranjeaza-ma” (status ironic, deoarece m-am obisnuit sa fiu deranjat in timp ce scriu)

Anunțuri