Un weekend de o zi

de Patric

26.04.2009 16:11

Pentru cei care nu stiu: scolile clujene au refuzat sa tina ore Marti, a treia zi de Pasti, iar scolile mai serioase au recuperat aceasta zi Sambata creand astfel un weekend doar de o azi. Azi. Si fiindca azi Shakespeare implineste 445 de ani, iar eu am spart 29 de oua cu unul singur, ales fix dupa ce am luat lumina, mi-am zis ca azi e o zi excelenta de a petrece putin timp in fata calculatorului ca sa imi mai golesc carnetelul de notite (Nu va mai intrebati ce legatura are Shakespeare cu ouale, vreau doar ca in intrarea asta sa folosesc numere „ca da bine”).

Desi au trecut 25 de zile de la 1 Aprilie prefer sa scriu acum despre ziua cutare decat niciodata. Se obisnuieste ca de 1 Aprilie lumea sa se pacaleasca cat poate de mult. Eu nu practic lucrul asta personal, dar multi au incercat, in schimb, sa ma pacaleasca pe mine. Nu incerc sa ma laud aici, incerc doar sa piperez cu putina ironie textul. Cum spuneam, nimeni nu a reusit sa ma pacaleasca de 1 Aprilie, niciun membru de familie, niciun prieten, niciun vecin, niciun coleg. Nimeni inafara de adminii de la Triburile.ro .Da! O gluma aplicata toate serverelor de triburile din lumea intreaga, o gluma pentru toata lumea, iar eu am picat in ea. Se facea ca eu aveam doar un sat pe o lume iar cand m-am login-at a aparut imaginea de sfarsit de joc, cea care iti spune ca ai pierdut, ca satul ti-a fost cucerit. Iar eu am muscat-o din plin! M-am speriat, desi imaginea se putea diferentia de ecranul normal de pierdere (nu preciza cine te-a cucerit, marimea redusa etc.). A fost ultima incercare de pacaleala din ziua aceea, dar a fost cu succes iar eu m-am retras, rusinat, in coltul fraieritilor…

In timpul liber am tot iesit prin oras. Zic „in timpul liber” fiindca am pierdut vreun reper cronologic, ca deobicei. Sa fi fost in timpul vacantei de Pasti, desi nu sunt sigur. In fine. Mergand la shopping din diverse motive (plimbari, ziua fratelui, fuga de lucru etc.) mi-am facut obisnuinta de a merge si a ma uita la carti. Desi deobicei persoanele care au devenit mari fane ale shoppingului incep prin window-shopping la mine nu a fost cazul. Cand vad o carte cu titlu pe care oricine l-ar surpinde eu ma uit altundeva, nici nu stau sa analizez (am vazut si carti care te „invata” cum sa agheti persoane pe hi5, sau o carte -chiar mare- expusa clar, intitulata „Trage-mi-o” cu o tipa dezbracata pe coperta care parca zice „da, ma refer exact la ce te gandeai”). Dar cand vad o carte cu titlu nesimbolic, necaptivant, neinteresant, o carte pusa aiurea, cu putin noroc la categoria gresita, slab luminata, amarata, ei, eu iau acea carte, ma interesez de ea intai la coperta din spate, apoi la autor, apoi ma apuc sa o rasfoiesc, apoi ma uit la pret, apoi o cumpar. Nu ma pot abtine sa nu fac asta. Pana acum nu intelegeam femeile care erau innebunite dupa shopping, cum nu se pot controla sa nu cheltuie bani pe haine cand au dulapuri pline de asa ceva. Dar acum le inteleg, Totul tine de pofta, de pasiune. Mama spune ca seaman cu tatal meu, ca si el obisnuia sa isi cumpere carti din banii de buzunar ori de cate ori vedea o oferta buna chiar daca avea biblioteca plina. Mai gasea el un loc liber. Multumire, nu fiindca seaman cu tatal meu, ci ca nu consum banii pe ceva nociv (junk food, tigari etc.).

Tot plimbandu-ma prin oras am mai avut momente interesante (zic eu). Un tip din cartierul meu, student, poate ascultator de metal dupa plete (nu ca treaba m-ar impresiona, voi povesti in urmatoarele randuri), se juca cu o masina teleghidata pe strada. Crezand ca nu m-a observat am vrut sa vad daca chiar se joaca un om de peste 20 de ani astfel sau testeaza doar jucaria. Dar nu, el se juca, accelera la maxim apoi facea 180 la viteza, derapa, apoi o lua de la capat, de la trotuarul stang la cel drept. Insa toata joaca lui (am stat la panda mai putin de 3 minute, sa nu credeti ca n-am ce face) a fost intrerupta de un automobil real ce trecea in viteza toata strada Plopilor (era destul de tarziu, asadar circulatia era mai redusa). Studentul repede si-a luat teleghidata in mana sa nu fie calcata si a sters-o printre blocuri, cu o usoara expresie pe mutra lui de suparare. Masina ce venea in viteza era condusa de un pustan de 18 ani, aratand a cocalar (nu ca treaba asta m-ar afecta), care pur si simplu isi omora plictiseala cu noua lui masina. Dupa ce a trecut masina, mi s-a parut ca pletosul vroia sa se intoarca dar cocalarul ajungand la capat de strada a pus o frana care s-a auzit pana in cel mai indepartat apartament de la cel mai indepartat etaj din cel mai indepartat bloc din cartier, apoi a intors si a trecut din nou in viteza strada. Cum s-ar zice: facea ture, la fel cum teleghidata trecea strada de-a latul. N-am mai stat si mi-am vazut de treaba, gandindu-ma ca acord pasare lucrurilor care n-au nevoie de asa ceva.

Am mai intalnind si un om interesant prin oras, chiar fara sa vreau. Stateam pe banca cu intentia de a citi langa Matei Corvin si gasca lui cu ochii in afara paginii, observand un bebelas cum fugarea un porumbel prea lenes ca sa-si ia zborul, pana cand un nene imi blocheaza aria vizuala cu picioarele lui. Ridic privirea sa vad ce vrea (o directie, un ceas) dar lumina soarelui batea fix in ochii mei incat m-am simtit nevoit sa ridic mana. Un batranel. Se uita la mine si vazand ca m-am oprit din lecturat se apuca sa imi povesteasca lucruri si lucruri care daca le expun aici va plictisesc. Eu am un respect deosebit pentru oamenii trecuti de 60 de ani, mai ales daca sunt straini care vreau sa vorbesca. Eram dornic sa il ascult avand simplul motiv ca el a trait aproape o viata de om si ca poate invat si eu ceva dintro discutie de 30 minute in loc sa invat dintro perioada de viata de ani intregi. Nu a inceput printr-un salut, o introducere, sau alte lucruri obisnuite ci a inceput cu „Stii, tot ca tine a stat odata un baiat cu cartea in mana in exact acelasi loc si citea, cand un copil mic a venit la el si…” sar peste ca sa nu scriu romane „… Acum acel baiat care statea pe banca asta e mare scriitor, domnul XXX XXX! Intra in orice librarie si a-i sa-i vezi operele sale […] Da tu esti student? A nu? Pai deobicei liceenii nu inteleg sau nu vor sa stea sa asculte asa ceva[..]” .As fi stat sa discut cu el mult insa sosise mama dupa cum era planul si a trebuit sa plec. La plecare totusi am reusit rapid sa ii aflu numele (zicandu-i scurt ca am un blog) si sa ii strang mana… Intamplarea e cat se poate de adevarata desi pare greu de crezut.

Ma uimeste viata mea. Vine un strain la mine, nu saluta, ci direct face analogie intre mine si un scriitor clujean fara sa ne fi cunoscut vreodata. Ce urmeaza?

Nota: Trebuia sa scriu scriu un alt text despre cocalar-metalist, dupa cum am precizat in randurile de mai sus, insa incheierea actuala e prea buna ca sa nu fie incheiere. Promit ca ma voi explica in urmatoarea intrare!

Anunțuri