Vara inseamna relaxare, nu?

de Patric

16.08.2009 01:52

A fost un inceput de vacanta/ concediu. Parintii faceau pregatirile de plecare din oras, iar tinereii lor se incurcau prin organizari de „ultime intalniri”. „Hai sa mergem maine la zoo pana mai suntem toti in Cluj!”, „Hai la o bere noi astia 4 ca dupaia ala pleaca…”, „Te invit la ziua mea, hai ca mai vine cutare si cutare!” erau replici ce le auzeai fara sa vrei pretutindeni. Cat despre mine, fireste ca eram tentat sa refuz toate. „e vacanta, ne-am prostit destul pana acum, nu-i sfarsitul lumii”. Sa fiu sincer, am si refuzat cateva „cereri”, fie ca erau „intarziate”, fie din rea vointa. Nu stau sa ma gandesc acum din ce cauza. Consider gestul doar un lucru firesc, ca doar omul se plictiseste de avutul lui si vrea ce nu are, iar eu atunci nu aveam nici cea mai vaga senzatie de relaxare. Scoala nu e un stres, nu cand esti pe clasa a 10-a cel putin. Nu pentru mine. O dai in bara, o dregi, ti se rupe. Si totusi, facand toate cele trei nu ma puteam relaxa. Eram prea ocupat sa o dau in bara, sa o dreg si mai ales sa mi se rupa. Da, eram prea ocupat sa mi se rupa ca sa ma pot relaxa. Dar sa nu mai scriu despre ce era inainte de vara.

Bar. Loc unde oamenii se strang sa bea ceva si sa stea la o vorba, fie ca e necaz, fie ca e fericire. Suna relaxant. M-am dus odata, de doua ori… Nu-i lucru nestiut ca la domeniul localuri Clujul n-are probleme. Si, ca mine de altfel, fiecare local vrea sa difere cat mai mult de celelalte. Si uite asa pentru un nefrecventat ca mine e greu sa aleaga unul pe placul sau. Asta desigur, cand nefrecventatul are posibilitatea de a alege. M-am incapatanat vara asta. Nu m-am dus la acelasi local mai mult de 3 ori, decat daca mi-a facut o impresie buna. „Pai si de unde sa stie cel care te-a invitat daca tu ai fost de trei ori acolo ori ba?”. Intrebarea asta imi bruia relaxarea, trebuia din nou sa mi se rupa…

Am avut grija ca sa aleg eu locul de baut cam de fiecare data, in asa fel incat, totusi, sa mai am cu cine merge. In principal era o buna idee sa aleg un local din centru, desi eu adesea imi doream Deutches Haus care-i la doi pasi de mine. Uite ca, defapt, n-am mers deloc in Haus pana la urma… acum, nici nu mai am cu cine. Cartierul e pustiu, doar doi, trei insi mai vin noaptea langa parcare la o tigara si o vorba. In rest, doar babe si babeti. De fapt, mai mult doar babe. Nu tu batranel care face zilnic ture cu viteza melcului dintr-un capat in celalalt al strazii, nu tu bastan care se crede la raliuri cu nou nouta lui achizitie, nu tu indragostiti micuti pe bancute si hinti. Pustiu.

Revenind, gasisem la un moment dat un local foarte placut. Avea tot ce-mi trebuia, mai putin, desigur, preturi mici. E criza, se intelege. E ciudat, are mobilier antic dar are un laptop arhiplin de piese. Ca sa nu mai vorbim de boxe. Are si joculete si o baie impecabila. Are tv si ceas mare pe perete. Foarte important ceasul mare pe perete. Are geamuri largi ce se pot deschide si nu e cu fata la o strada importanta pe unde trece lumea. Nu e cunoscut, nu are site, nu vine multe lume acolo. Ajunsesem sa-i cunosc pe cativa cunoscatori ai localului. Cam in fiecare seara era grupul de studenti de cinci baieti si doua fete, omul batran cu palarie si desigur, inconfundabilul barman. Oameni pe placul meu erau toti deacolo. Toti, inafara de unul! L-am retinut (wow l-am retinut), de trece pe strada pe langa mine in orice zi il recunosc. Si cum am reusit sa-l retin? Pai ne pregateam sa plecam (compania si cu mine), dar eu obisnuiesc uneori sa mai stau dupa plecare. Nu stiu de ce, poate doar ca sa nu fac ca restul. Am mai stat si atunci, am mai luat o sticla. „Nu e graba, e vacanta”. Analizam pe atunci localul cu toate delaliile lui si ajunsesem la muzica. Un frumos solo de jazz, numai bun pentru un „after-party”. Si vine dansul despre care ziceam, striga „fmm de trombon!”, merge furios, impigand scaune si sticle, la laptop si pune o piesa house nemaicunoscuta de nimeni de vreo trei ore in care nu poti auzi decat doar doua note pe acelasi ritm. O da… Termin berea si fug. Are localul tot ce-i trebuie omului, dar omul n-are tot ce-i trebuie localului. Nu e vorba de bani, banii nu-s pentru local, sunt pentru proprietarul lui. Dute intrunul nu tocmai popular pe la doua noaptea si vei intelege mai bine ce zic. Bere pe jos, buton de laptop nefunctional, mobila zgariata, veceu infundat, pahare sparte, etc.

Asadar, barurile nu sunt tocmai relaxante. Bun de notat. Trec la plaja. Ceva hazliu: un tip isi aduce bebele la bazin. Bebe mic nu stie sa zica si sa faca multe, si se plictiseste usor. Tatal grasut, rosu la fata, cu o voce ragusita, obosit sta intins la soare. Bebe curios, merge in explorare. Pe pamant, prin iarba, vede la tot pasul cistocuri de tigari. Ia unul cu mana si il analizeaza. Imi zic „bravo baiatul lui tati, o sa ajungi si tu fumator” (da, era baiat, nu trebuie sa fi geniu ca sa-ti dai seama daca un bebe de pe plaja e baiat sau fata). Tata vede ce face si ii arunca repede cistocul de tigara din mana. „Nu-i voie!”.

Pare relaxant pana acum? Stati asa. Un grup de tineri racovitisti (probabil gimnaziu) intra in scena. Ei n-au in dictionar cuvantul „tipat” si sinonimele, fiindca le-au inlocuit cu „vorba”. „Hai salut BAAAAAAA!” „Nu merem in apaaaaaaaa?” Trebuie sa recunosc, te puteai amuza de discutiile lor. Ceva hazliu: dupa o discutie incredibila despre gopo (incredibila, defapt, ar fi fost daca nu ar fi despre gopo) domnii si doamnele despre care vorbeam se duc in apa lasand cipsurile desfacute pe patura. Vin porumbeii si ciugulesc. Ma uit la pasari, ma uit la grup, ma gandesc „Ma, sa nu ma duc sa le spun?”. Ma uit la dansii din jur, vad si ei pasarile, zambesc si ei, zambesc si eu. Ne uitam unii la altii. Facem un pact, ploua. Pact fara strangeri din maini, doar din aruncari de priviri si zambete. Ma gandesc apoi „pe cand se intorc o sa ramana fara chipsuri si cu prosoape murdare, hehe”. Se intorc. „Ba care v-ati lasat chipsurile ca or venit porumebii, HAHA, si s-or si cacat pe prosopul lui x (x nume de fata, remarca facuta de un baiat)”. Tipul cu chipsurile injura. „Taci ma ca iar vine „paznicul” la noi!”.

Intrun final pleaca grupul. Ah liniste! Doua copile cu fratiorul lor s-ar in apa. Fetele fug repde pe patura la parinti cu ceva in mana. „Tati! Tati, uite ce am gasit! 250!” Iese in cele din urma si baietasul, isi da ochelarii de inot de pe ochi ridica doua bacnote de 10 lei in sus si striga catre cer „AM GASIT BANI!” Maica-sa se enerveaza si ii zice sa taca din gura. Baietelul energic fuge pe patura. Ba nu, pe langa patura. Face cercuri. Ce mandru pe el ca a fost platit pentru ultra super schema lui de sarit in apa. Un tip din apa care poarta pantaloni scurti in loc de slip se uita in directia aia lung si trist…

Intrun alt final: relaxare. Atipesc pe patura. La trezire, ia-ti bluza pe tine. „Au, ma doare, nu ma atinge! Am uitat sa ma dau cu crema acolo.”. Totul are un pret, asa se zice…

Anunțuri