Vine primavara

de Patric

10.03.2009 20:27

Si ce fac eu cand „toata natura se trezeste la viata”? Bolnavicesc. Am o raceala stupida luate de cine stie de unde care nu ma lasa sa fac tema la romana de minim o pagina la care acum am o mare inspiratie. Ei, si de ce cand ma doare capul si gatul de imi sar ochii din cap nu pot sa scriu tema la romana dar pot sa scriu aici? Simplu. Acolo sunt lucruri serioase.

Mi-am amintit acum ca in intrarea trecuta am zis ca o sa am un titlu foarte potrivit pentru pentru ceea ce va urma. Minciuni! Bine defapt nu e asa, doar ca am uitat titlul (memorie de elefant -.-; poate ar trebui sa folosesc carnetu si pentru titluri; deh, titluri, daca ii spui cuiva ca-ti place simfonia nr 101 il pui pe ganduri, daca ii spui ca-ti place Haydn atunci ii starnesti rasul). Bine, sa ma apuc de povestit…

Notita la care m-am oprit saptamana trecuta e urmatoarea.GGL. Grupul de gherile literare. Poate unii dintre voi stiti de acest club de literatura mai deosebit decate toate celelalte grupuri de literatura pe care eu le cunosc… sau poate nu. In orice caz se tine la Carturesti din Iulius (omg am facut reclama). Am fost doar la prima intalnire (si singura de pana acum) dar mi-a placut. Sigur a trebuit sa ma duc din manastur pana la iulius si mai apoi sa stau vreo 3-4 ore acolo ca ajungand acasa sa fiu incapabil sa-mi fac tema la engleza fapt ce a determinat o ora de engleza axata pe batjocorirea mea din partea teacher-ului, dar a meritat. Intalnirea era stabilita la 18:00 asadar eu am sosit pe la 18:10. Ma duc in incaperea cutare si vad ca nimeni nimic. (desigur inafara de tipul care statea langa ceai, arhicunoscutul ceai de la carturesti caruia ii simti mirosul de la o posta). „Deh, se fac pregatiri inca!” imi spun si zaresc sectiunea de jurnale. Petrec acolo vreo 15 minute uitandu-ma la fel de fel de carti „moderne”. Nu vreau sa dau nume, dar sincer n-am fost impresionat (e doar o neimpresionare datorata unor rasfoiri, nimic mai mult). Poate sunt doar eu, dar mi se pare ca din 75 nu se scrie mai nimic reusit.(Bine, bine nu il includ si pe Eliade si inca cateva exceptii). Revenind… Imi pierd rabdarea cand dau cu ochii de o revista de la times „BArrack Obama. Drumul la Casa Alba”. N-am nimic cu times, n-am nimic cu Obama dar nu-mi place sa discut politica. (Am si citit un blog ce VROIA sa fie blog personal dar in majoritatea intrarilor erau doar discutii politice generale, fara pareri proprii -deh am ajuns deja sa critic bloguri si carti de parca eu as stii ce-s alea-). Si ma duc la tanti, o domnisioara tanara, draguta (nici nu stiu de ce i-am zis tanti, vroiam tipa dar mi-e prea lene sa modific ceva acum cand pionezele imi asalteaza capul) si o intreb daca aici se tine gigelu -GGL citit pe engleza suna asemanator si vezi bine eram bine dispus si aveam chef de glume-. Ea se uita ciudat, eu zambesc sa isi dea seama ca glumesc, ea isi da seama despre ce vorbesc dar pune o intrebare sa se asigure si imi spune sa mai astept putin. Cine are chef de glumele unui copil care n-are altceva mai bun decat sa stea 15 minute la zona de jurnale dupa ore intregi de munca la iulius? Pacat ca nu mi-a venit intrebarea atunci. In fine, sedinta incepe la 18:30 intr-un final cu vreo 7 gherile gata de lupta. Se fac introducerile si dupa vreo 5 minute mai vin niste gherile, apoi dupa vreo inca 10 minute mai vine inca un grup de gherile iar mai apoi peste, sa zicem, 30 de minute mai vine o gherila. Si fa prezentarile de fiecare data… Dar n-a fost de prisos! Am ajuns sa cunosc pe toata lumea (sau asa cred, caci ne-am „inmultit” rapid) si am inceput sa discutam despre literatura absurda. Hopa, intru in detalii. General vorbind, muzica ambientala era placuta, clasica, concerte de camera daca nu ma insel (cel putin asa a fost la inceput caci mai tarziu nu-i mai acordam importanta, doar e muzica de background), gherilele de toate varstele (e drept as fi vrut sa apara si vreun batranel dar n-a fost sa fie), ceai foarte dulce (nu l-am gustat din diverse motive dar stiam ca asa trebuie sa fie) si multe, multe pareri si categorii de oameni diferite. Imi si amintesc ca o tipa de langa mine, cam de varsta mea, scria ceva pe foaie, ma uit pe furis la scris, vad ceva scris la prezent dar nu-mi mai amintesc ce (memorie de elefant -.-; oricum era scris mult si fraze intregi cu puncte si majuscule), tipa observa rapid ca ma uit la ce a scris si ia palma si pune peste cu o ezitare dupa gandindu-se daca nu cumva mi-am dat seama ca ascunde ce-i acolo sau daca a facut bine ce a facut sau a fost o reactie stupida -deh, m-am facut acum si psiholog-. Imi place sa cred ca si ea avea un blog si scria pentru acesta. Si ea doar una din categoriile de oameni ce stateau la masa aia; intelectuali… Ce cautam eu acolo? Se termina sedinta si pornesc la drum spre casa impacat ca nu voi mai avea timp sa imi fac tema la engleza (eh, engleza, improvizez eu un eseu oral in pauza si nu vin macar cu mana goala). Obosit ma urc in troleibuz, in minunatele troleibuze pline cu oameni asemenea unor cremvusti intr-un borcan cu apa sigilat pe care eu le ador si ma duc adesea cu ele. Numar statiile sa scap odata din inghesuiala si pe la raspenultima statie intra o baba (desi mi s-a interzis sa folosesc cuvantul acesta daca vreau sa particip la concursuri de diaristica), o baba urata (nu doar batrana ci si urata) machiata in exces cu parul roscat puternic, cu ruj ca focul pe buze, cu jacheta de piele visinie si mai jos nu m-am uitat… Intra tipand „Da ce impingi copile!? Nu vezi ca vin?! Fa-mi si mie loc nu ma impinge!” si continua cu replici de genu pana la exasperare. „Doua statii Patric, doar doua statii, hai ca mai rezisti”. Pe naiba! Am coborat la urmatoare oprire, m-am frecat de geanta babei neintentionat ca sa ajung la iesire, se uita la mine urat bolborosesc acolo o scuza mai mult pentru mine insumi si gata frate! Libertate! Asadar am mers pe la ora 8 si ceva o statie pe jos pana acasa. Placut…

Pionezele s-au transformat in adevarate cuie, in ciuda faptului ca am luat un algocamin. Dar hey! hey multi scriitori scriu cand fumeaza,unii scriu cand sunt bauti, „compozitorii” scriu cand isi taie venele sau cand sunt drogati, eu de ce nu as scrie cand am febra? (Teoretic vorbind, n-am cum sa am febra, dar e al naibii de enervanta durerea).

Ultimele zile au fost foarte obositoare pentru mine, iar acum a venit colac peste pupaza raceala peste mine. Intr-o seara vroiam sa ma relaxez dupa o zi ca oricare alta (obositoare, obositoare si obositoare cred ca o descrie cel mai bine). Ma pun la TV si ma uit la un film -uimitor!- interesant. Incantat ma instalez comod in fotoliu urmaresc catva timp filmu (ca doar asa mi-am dat seama ca era interesant) si ajunge la un act in care vine Tatal cu masina (azi am invatat la romana ca poti sa scrii tatal cu T mare si daca nu te referi la religie) dupa fiuso care statea in mijlocul drumului. Iese Tatal din masina ingrijorat merge la fiu si zice „What happened?” , iar apoi negru! Se luase curentul -.-. S-a dus relaxarea mea, ia Patric scoateti carnetelul si scrie la lumina lumanarii o notita ca merita…

Mai am doar doua pagini de notite. Yay! Incep sa recuperez! Si tocmai urmeaza o notita semnificativa care cred eu ca va face toata intrarea. Dar nu! Trebuie sa o las pe alta data ca trebuie sa fac un proiect la desen. (Stupid, nu-mi fac tema la romana dar imi fac proiectul la desen) Si mai trebuie sa termin de citit un roman ASAP ca nu o sa mai am cand, dar stai putin cum sa citesc cand sunt racit? Cel mai nasol lucru cand bolnavicesti e ca nu poti face nimic sau mai nimic (cum fac eu). Ce sa citesc? Si cand imi amintesc de zilele cand parintii imi aduceau jules verne-uri sa citesc in spital… Uuu gata nu-mi mai amintesc nimic, nu mai scriu nimic!

Anunțuri