Vorbele se nasc cosmopolite

de Patric

28.02.2009 19:48

Am o problema cu restrictionarile… Am de scris despre vreo 30 de idei in o ora jumate. Sa vad daca reusesc.

Pentru inceput, pentru ca sunt curiosi unii dintre voi, nu am primit inca raspuns de la concursul cu diacritice (nu se anunta numai -heh cica numai- prin martie daca bine mai tin minte) si pana atunci nu am sa arat la nimeni ce fragmente am extras. Ete na!Pur si simplu nu vreau.Dar in schimb va promit ca voi face o scanare si le voi introduce in intrarea care face referire la rezultatul concursului, ca doar asa se procedeaza. (si pentru cei care nu stiu: da, exista bloguri ca al meu cu continutul informational strict personal). Cat despre extazul meu pentru concurs, a mai scazut (ca doar nu degeaba se zice ca timpul e cel mai bun vindecator) cu trecerea timpului, cu studiul facut in ora de psihologie despre supramotivare, dar si cu cunoasterea unor noi persoane. Sigur, cand ajungi sa cunosti un tip care se aseamana mult cu tine (psihic vorbind) doar ca e mai inaintat ca tine in varsta ai tendinta sa crezi ca vei pati si tu asemenea lui. Imi place sa cred ca e o fire umana. Si cand am fost pus in fata destinului ipotetic, mi-a mai scazut ambitia. Lucru ce nu-l consider rau, avand in vedere ca obisnuiam sa ma trezesc duminica la 8 dimineata fara un motiv aparent. Nu prea am voie sa va dau informatii despre individul despre care vorbeam in primul rand pentru ca nu-i frumos si in al doilea rand pentru ca jurnalul meu nu e facut pentru a vorbi despre altii.( Ca asa as putea sa fac o intrare speciala , de exemplu, despre colegul meu care si-a fracturat mana in imaturitatea lui.)

Acum sa fac legatura intre titlu si continut (eu fac parte din genul de oameni care trec titlul mai intai apoi scriu continutul, caci am aflat ca exista si „celalalt” gen). Fireste indrumatoarea mea in literatura (a.k.a. diriga) nu s-a putut abtine sa nu precizeze de participarea mea in concursul diaristic (vai, numai despre asta pot scrie). Vorba se raspandeste prin sala profesorala, aud profesori pe ici pe colo (ca doar cine altcineva poate sa auda in sala profesorala) care mai curiosi de felul lor imi cer in fata clasei (drept, cu subtilitate: ma cheama la catedra, imi vorbesc incet, etc.) adresa la blog. Gestul respectiv e remarcat de cateva persoane din clasa care prin urmare afla si ele despre ce era vorba si deaici idei (dupa gustul fiecaruia). Citeste copila X, ii place mult si spune apropriatiilor de blog, sau din contra, citeste copilul Y isi face el un blog si ii face reclama comparand pe al sau cu al meu. Orice publicitate e buna puplicitate (nu mai stiu cine a zis asta dar se potriveste si nu m-am putut abtine sa nu scriu zicala). Asa ca m-am simtit nevoit sa introduc (pe hi5 nu pot introduce mai nimic, e vorba de celalalt site facut de mine) un sistem simplu de utilizat (cand ai vizitatori cu diferente de varste de aproape un secol trebuie sa fie simplu) pentru instiintarea de noi articole in blogul meu. Asadar va prezint (tadadam tadam!)un mini panou de comanda in coltul din staga sus ce are momentan doua obtiuni de abonare: prin RSS (nu stau sa va explic ce inseamna asta acum, ceasul ticaie) si prin e-mail. Pe langa asta, panoul poate fi minimizat pentru a nu incarca interfata dand doar un click pe titlu. Uimitor! (recunosc: am apelat la functii gata facute pentru a implementa asta).Acest panou are de asemnea atasat un alt panou de comanda pentru radioul de muzica clasica (caci am intalnit anumiti cititori care nu pot sa citeasca fara muzica clasica trecand prin urechi).Uite asa, acum observ si eu ca imi pasa de cititorii blogului. O sa mai meditez pe chestia asta o vreme…

In rest m-am distrat saptamanile astea.Am mult prea multe motive notate aici, hai ca selectez cateva ca ma incadrez bine in timp (au trecut doar 40 de minute). Iata unul! Vesel si energic dupa o zi de scoala lejera, ma duc cu George (coleg; a se pronunta englezeste) spre casa. Mai degraba ma duc in spatele lui si dornic sa-i spun ceva il trag de manerul ghiozdanului (daca asa ii zice). Craaaahc! I-am rupt, desprins o bretea (daca asa ii zice) si am izbucnit in ras, ras ce nu l-am putut opri pentru cateva minute bune, spre nesimitirea mea. Si acum cand ma gandesc imi vine un gand de veselie. Iata inca un motiv! Intro zi de vineri la ora de franceza: (ora de franceza e plasata tarziu in orar) intreaba profesoara „Copii! De ce am scris Francais cu litera mare?” iar eu din nu mai stiu ce motiv raspund „Din greseala!” la care profesoara „Corect!” si ne-am prapadit numai noi doi de ras de ne tineam de burta (restul colegilor nu fusesera atenti si se uitau la noi suspicios).Sigur profesoara a incercat apoi sa explice de ce a crezut ca e bine sa puna cu litera mare dar n-am tinut minte exceptia. Asa sunt eu… Ei, si vin dragobetele! Scoala a organizat un lucru foarte interesant in ziua aceea: fiecare elev poate sa scrie unei persoane iubite din scoala o scrisoare de iubire ce va fi distribuita mai apoi iubitei/ iubitului respectiv/e. Iar eu cum stiam ca n-am cui scrie in scoala si ca sunt si altii in situiatia mea si cum plicurile se dadeau pe gratis mi-am zis ca e o oportunitate rara de a face pe cineva „sa zambeasca” ca sa nu spun altfel. Ideea era urmatoarea: hai ca toti baietii care n-au cui scrie sa scrie toti pentru o singura fata, fata respecitva sa fie prin urmare umpluta cu scrisori de dragoste in public. Persoane care sa trimita cunosteam si aveam, „nu e problema” imi ziceam eu. Problema era „cine sa fie destinatarul”. Si m-am gandit, ce fata din scoala stie de gluma si tot in acelasi timp isi doreste sa fie o printesa (as vrea sa pun cuvintele „in acelasi timp” in italic dar nu gasesc butonul). Asa mi-am adus aminte de Didi, o fosta colega acum aflata intr-una din clasele paralele. Am fixat tinta si am prezentat ideea unor baieti care eram destul de cert ca nu vor scrie nimanui. Unii m-au felicitat pentru idee, altii au zis ca nu-s original, unii au zis ca-s nebun, altii au zis ca ei nu-s nebuni, unii au zis ca se baga, altii au ezitat. In final facusem niste calcule care mi-au zis ca cel putin 10 scrisori complet diferite trebuie sa primeasca. Trece si ziua dragobetelor si sunt instiintat ca defapt doar doua scrisori a primit Didi.(printre care una era de la mine) Ia ghiciti cine s-a facut de oaie…Oricum hazlie zi. Ba chiar daca s-ar fi terminat cum as fi planuit eu ar fi fost mai sec.

Mai am mai putin de 15 minute sa mai scriu un eveniment important. Totusi ceva nu e in regula, ori scriu eu rapid ori am stat cu o ora in plus (la inceput m-am uitat doar la minute). Oricum ar fi, 15 minute e prea putin pentru notitele ce urmeaza in carnet. Cu riscul de a nu fi atat de clare ideile, le voi posta in urmatoarea intrare…(oricum mi se pare ca si intrarea asta va trebui sa o impart in doua pentru hi5)

Anunțuri