Balaceala si visul

de Patric

Am decis sa ma mut pe wordpress. Asadar, daca citesti asta de altundeva iti sugerez sa accesezi paytricksblog.wordpress.com si sa te abonezi acolo, caci nu voi mai posta in alt loc. Acesta e ultimul meu post pe „restul blogurilor mele”. Am spus la inceput ca sa nu uit. Cu asta rezolvata, ia sa ma descarc putin ca n-am mai scris de ceva vreme nimic.

Am intentia sa nu folosesc carnetul acum si pe viitor. Ii o prostie ridicola din punctul meu actual de vedere. Daca e sa scriu despre ceva, atunci acel ceva trebuie sa fie memorabil si deci utilitatea carnetului e nula. (ca doar nu se putea sa aud cuvantul nul la info de atatea ori fara sa nu imi intre in vocabularul general).

Azi e duminca, peste doua ore e luni. Luni am test la mate. Testul la mate, desi nu l-am dat inca, mi-a aratat ceva: ca trebuie sa ma desprind de nori, sa pic pe pamant. Media mea actuala la matematica e 4. Nici mai mult, nici mai putin, si limitele astea de siruri mi se par o prostie. Sigur ca nu sunt in adevar o prostie, dar mi-e asa mi se par, cel putin acum. Tot weekend-ul asta mi l-am pierdut facand la mate. Dar hai sa nu o mai iau de la cap la coada.

Prevazand ca o sa imi pierd tot weekendul pe niste prostii, am ales ca vineri sa nu merg la scoala. Motive gaseste oricine cu usurinta. Daca chiar te intrebi care-i motivul, raspunde-ti singur la nimereala cu ce-ti vine prima oara in minte si acela e raspunsul corect.

Joi am cedat. Ma saturasem de grija curateniei lumii si m-am dus, noaptea, si m-am bagat in cacat, pana la gat. Adica de ce sa-mi mai pese de criza economica, de bugetul meu, de criza politica, de tara natala, de note, de scoala, de prieteni, de cariera, de cartile imprumutate, de carnetul care isi pierde din file fara sa observ, de buzele care candva le-am sarutat si acuma sunt mozolite la greu de un labar. Am cedat, nu mi-a pasat de nimic din toate astea, mi-am luat liber, m-am bazat pe niste relatii care mi-au aranjat baia de cacat si m-am balacit in ea. Pai daca tot ai o viata de cacat, de ce sa nu si arati lumii treaba asta? Defapt nu, eu nu vroiam sa arat lumii, 6 persoane m-au vazut doar, mie mi se rupea de lume. Acum scriu fara pasare, scriu doar pentru ca vreau sa scriu. Cui ii pasa? Mie nu.

Vineri trebuia sa-l ajut pe profesorul de informatica la ceva, pacat ca am cedat. M-a intrebat joi:
-A nu poti? Da ce ai?
-Treburi.
-Ce treburi?
Repet cu acelasi ton:
-Treburi.
-Bine da ce…
-Treburi.
El surade si zice:
-No bine atunci, ce sa zic, ramane pe alta zi.
… si alte replici neimportante.

Vineri parintii nu mi-au fost acasa. S-au intors Sambata cu ciocolata. Multa, multa ciococalta. De parca familia noastra a fost vreodata mare colectionar de ciocolati. Poate era mama in tinerete, nu stiu. Revenind la ziua de vineri: Fratele meu in schimb m-a disperat la culme, cum face el deobicei. Mai nou se apuca sa filozofeasca despre muzica. Cred ca orice subiect as aborda cu fratemio ar fi mai placut decat muzica. As fi vrut sa ies undeva, nu plimbare, cineva cu care sa socializez altfel decat cu fratemio, dar cu cine? Majoritatea prietenilor cu care imi face placere sa discut din cand in cand erau ori la scoala ori la facultate. (era devreme). Dupa amiaza, slava domnului, a plecat si fratemio din casa. Pace si liniste! Am facut tranzitia la wordpress, am facut la mate si am mai lecturat cate ceva. Spre seara am simtit o teribila pofta de somn- eu nu obisnuiesc sa dorm cand ii soarele pe cer de fel- asa ca m-am bagat la un film. Nu mai stiu ce film, ceva ciudat si nu tocmai bun. Mi-au lasat sa-mi mai zboare gandurile si pe altundeva. Am realizat atunci ca nu duc o viata prea sanatoasa, ca singurul lucru sanatos care-l fac e ca mananc mancarea gatita de mama. Mi-am zis ca o sa devin un grasan mic si urat cand plec de la casa parinteasca daca nu fac ceva. Cum nu mai puteam de somn m-am bagat in pat. Vine ,noaptea, fratemio de ce sti-o unde a fost si ma trezeste „neintentionat”. Se culca si el si incep sa adorm. Vin parintii pe la 4 din excursie. Ma trezesc din nou. Se instaleaza pana la urma tot familionul in paturi si incep sa adorm. Pe la 6 dimineata suna mobilul lui fratemio, plasat strategic langa patul meu, pus pe vibrare, pe un raft de tabla. Ma trezesc. Fratemio are bizare intentii sa plece in Tibles asa, pe moment. Se trezesc parintii sa-l opreasca din nazbatia de a merge cu un sofer neexperimentat pe un drum nasol cu ceata. Dupa cateva ore, cand deja imi pierise orice speranta la un somn, ajuns sa ma pun, pentru a mia oara, in pat. Nu stiu cat am dormit, pana pe la 12 probabil. Ce-i mai important, din punctul meu de vedere, e ce s-a intamplat intre orele 7-12 in capul meu.

Am visat. Asa ceva patesc rar. Cand sunt obosit nu visez deloc, mai degraba tai lemne fara oboseala, dar in dimineata asta, de duminica, am visat. Un vis tare interesant de ciudat. Unii dintre voi acum aveti flashbackuri cu povestile pe care le-am zis despre visurile mele, dar va asigur ca nu e nimic asemanator. Nu mai stiu cum a inceput. Stau si ma gandesc si nu mai stiu cum a inceput. Uite, mi-ar fi picat bine sa scriu fix cum m-am trezit tot visul in carnet. Aia da preocupare, sa-mi scriu visele. Ce prostii pot sa am in cap (pe langa limite de siruri). Oricum, stiu ca era legat de ceva intalnire la bunici. Nu stiu a cui bunici, dar era mediu rural si prezenta de oameni batrani. Deci, supozitie: bunici. Era ceva de munca. Ce cautam eu acolo nu stiu. Poate daca mi-as aminti inceputul… Eram intro camera taraneasca, cu oameni batrani. Era profesoara de muzica care inveselea tot timpul atmosfera cu vorbele ei pentru mine irecogniscibile. Erau si fete tinere, imbracate in costume traditionale, in camera de alaturi. Erau si multe discuri vechi cu muzica clasica, aruncate peste tot. Era si un orasean, un domn chel cu par carunt care avea tot timpul tarie in mana. Era primavara. Era pe fundal ceva cantec de la Debussy (creierul meu stocheaza piese si le reda pe parcusul unui intreg vis – e ceva obisnuit la mine). Erau culori calde, luminozitate usor exagerata. Cam atatea lucruri erau. Miscari in sine nu vedeam. Am fost chemat de o babuta sa o ajut cu ceva in cealalta camera, cea cu tinerele fete. Cred ca erau doua. Am intrat calcand pe podeaua scartaitoare. Am auzit scartaitul dar nu m-a deranjat. Am recunoscut fetele fetelor, a babutei nu fiindca statea cu fata la perete. Oricum, probabil era o inventie de-a mea, fiindca nici vocea nu mi se parea similara. M-a pus sa ajut sa ridic draperiile de lemn ce se folosesc in satele ardelenesti (imi scapa termenul), ca s-a blocat sistemul – o coarda pusa pe perete ce trebuie trasa in sus pentru a ridica draperiile – la care bunicuta se tot chinuia. Bunicii mei din partea mamei au o asa problema deci probabil deacolo s-a inspirat incostientul. Revenind, cele doua tarancute trebuiau si ele sa ma ajute sa ridic cu forta scandurile de lemn. Stupid, stiu, asa e logica inconstienta a mea. Ne asezam toti in pozitii si asteptam semnalul babutei. Un din tipe dispare (in sensul ca nu o mai pot baga eu in seama) cealalta e fix langa mine, in dreapta-mi. Cand realizez treaba asta, babuta da semnalul si ma apuc sa ridic alaturi de tarancuta draperiile (sau cum le-or zice). In realitate, treaba asta se poate face foarte usor, o babuta cu o mana o ridica lejer. In vis, in schimb, era al naibii de greu. Aveam pozitia de ridicat un bolovan, stateam cu scandurile usor ridicate de pe pervaz si muschii imi erau atat de contractati incat credeam ca v-or pusca. Baba zice sa renunt, las cu imprudenta scandurile sa cada la loc si ma concentrez asupra fetei. Cum spuneam, o cunosteam, e o persoana pe care nu vad in realitate de ce mi-as concentra atentia asupra-i. Oh well… Baba zice sa mai incercam odata, de data asta cu o mana. La semnal, imi bag doar mana stanga sub scanduri si trag. Simultan face si fatuca de langa mine acelasi lucru. Ajungem sa nu mai trebuiasca sa folosim forta, ca draperia se trage de la sine, probabil ca baba deblocase sistemu si se descurca singura deacolo. Si in timp ce draperia mergea sacadat in sus, lasand lumina sa intre in camera, eu, fara sa am pic de control, imi pun mana pe dupa tipa de langa, fara sa imi pot intoarce privirea de la peisajul ce se arata afara, ii ating spatele gol si-l mangai si ea isi lasa capul pe umarul meu drept. Si stam asa pana se ridica „cortina” de tot, cu mana mea stanga inerta langa mana ei cu unghii de oraseanca, aranjate, mangaindu-i cu cealalta mana spatele-i perfect si imbatandu-ma cu parfumul parului ei. Incerc apoi pentru a doua oara sa imi intorc capu sa o si vad pe tarnacuta, nu doar sa o simt, si ii zaresc buzele, ca restul chipului ii era ascuns de par, ii zaresc mult familiarele buze si nu zambeau de loc. Apoi intra o lumina exagerat de puternica in camera, prin geam si ma trezesc. Si sa nu injuri babuta! Ce-i drept, in camera mea nu sunt trase perdelele deloc si adesea ma trezesc ca imi bate soarele in ochi. Poate ar trebui sa ma invat minte sa trag perdelele next time, desi mira-m-as sa mai am asa vis. Poate nu vi se pare mare lucru, poate habar n-am eu sa-l fac mare lucru pentru voi, poate e imposibil, dar nu doar ca visul are multe semnificatii ( pe care eu le trag cu undita dupa fiecare vis „revelator”) dar parea si foarte real. Ba nu, nu era real, era ceva mai mult decat real. In realitate totul ar fi fost prea sec, banal. Asa ca hai viata fa-ma sa simt nevoia sa ma bag in cacat, ca nu ma supar. Asa explorari in creierul meu sa mai am!

Peste o jumatate de ora e luni. Luni, cum am zis, dau test la mate. Nu trebuie sa te simti prost cand iei o nota mica fiindca nu ti-ai invatat, dar cand ti-ai invatat un weekend intreg si tot iei nota mica, e cazul sa te chiar consideri, nu doar sa te simti.

P.S. scuzati-mi eventualele greseli, mi se cam rupe de reguli in perioada asta

Anunțuri