Vacanta de iarna in care n-am incasat vreun bulgare

de Patric

Desi mai este timp sa o incasez, sansele sunt slabe. Inseamna ca mi-am imbogatit abilitatile de dodge sau soarele a fost mai puternic sau am stat printre oameni mai maturi. Pe langa bulgari de zapada, n-am fost lovit nici de raceala, nici de dureri de burta si sper ca nici de pierderi de memorie. Voi incerca sa demonstrez scriind ce am intalnit vacanta asta.

Inceputul s-a facut simtit pe pielea mea. Intai am mers la colindat devreme la doamna diriginta. Devreme in sensul ca nu era perioada tocmai potrivita pentru colindat, ca in sensul orei am avut eu grija sa nu fie devreme (desi treaba nu a fost intocmai intentionata). Sa-mi exprim punctul meu de vedere. Ne intelesesem, noi colegii + diriginta, ca la o anumita ora ne vom intalni in fata blocului. Intelegerea asta fusese modificata tocmai cu o zi (sau doua?) inainte de vineri: trebuia sa ajungem cu o ora mai devreme. Pentru mine nu era o mare problema caci cadoul il cumparasem oricum cu mare usurinta cu cateva zile in urma („Uite un raft!” -> „Ni ce are pe el!” -> „Eu zic sa luam asta!” -> „Hai acasa!” (acuma anumiti carcotasi nu vor crede ca am stat putin sa iau un cadou la Imelda dar chiar asa a fost, nu prea ai de unde alege anyway)). Soseste si ziua respectiva, ultima zi de scoala din 2009. Pornisem cu busul prea devreme si ajunsesem cu 5 minute mai tarziu fata de ora stabilita. „A! Prea rapid, trebuie sa mai intarziu putin, ca doar asa-i politicos!” imi spun eu si raman pe scaun amintindu-mi ca diriginta fusese putin surpinsa de modificare („… cu 30 de minute?… atunci cu o ora mai devreme e bine? da? bine.”). Dupa ce am mai facut un tur ilegal cu transportul public pe cand sa ma apropriu pentru a doua oara de blocul respectiv colegii incepeau sa ma sune plini de nerabdare. Nici nu terminam un dialog ca incepeam altul. Am avut atunci un moment foarte familiar pentru mine in care imi venea sa arunc telefonul pe geam. Dar nu puteam sa ma supar. Eram prea fericit. Vazand ca va mai dura ceva pana ajung si eu la destinatie, anumiti colegi se duc sa bea un paharel prin preajma domiciliului dirigintei, dandu-mi un telefon prin care ma roaga sa mai trag putin de timp. Mai in gluma, mai in serios, ascult rugamintea si cobor cu o statie mai devreme, ca doar oricum vremea era minunata pentru mersul pe jos. Am ajuns intrun final cu aproximativ 30 de minute de intarziere. La intrarea in holul blocului, colegii mi-au deschis degraba usa si m-au primit cu multa caldura, putin prea multa de la furia acumulata asteptandu-ma. Acolo am fost intrebat cat imi arata ceasul. Eu am raspuns „si 25!”, ei mi-au zis ca a lor e „30!” si venise un domn in salvare impartise rapid diferenta la doi si a spus ca ceasul lui „arata si 27!”. Adevarul e tot timpul la mijloc. Dupa ce am mai fost injurat in gand si facut mincinos ca de ce zic ba ca vin pe jos, ba ca nu, au revenit veseli si colegii care imi dadusera sarcina sa trag de timp si porniram cu totii la colindat. Dupa colinde s-a facut un rapid poll cu ce blog din clasa are mai multi cititori colegi. Rezultatele au fost surprinzatoare si mi-am dat seama si ce ar putea schimba asta. Mai multa reclama! Asa ca va rog vizitati http://liniepunctlinie.wordpress.com fiindca nu va ia mult si merita! A urmat mai apoi impartirea cadourilor. Datorita faptului ca eu aveam gingia umflata pe o parte (de zici ca aveam constant o bomboana in gura) rugam sa fiu pupat doar pe o parte pentru a evita neplaceri. Mos Craciun in schimb nu s-a suparat de neputinta mea de a face gestul respectuos intru totul si mi-a facut un minunat cadou: o carte moderna care are ultimele pagini goale, dedicate talentului (sau mai degraba nontalentului) meu de scriitor. Minunat! Venise mai apoi si clipa in care eu trebuia sa fac pe Mos Craciun iar in explozia de aplauze si rasete si veselie am si fost pupat pe ambii obraji fara sa-mi dau seama. La finalul intalnirii am fost salutat si de doamna diriginta in acelasi mod doar cu mai multa grija. Asadar vacanta incepuse foarte frumos, trebuia doar sa ma culc devreme caci urmatoarea zi ma astepta o calatorie pana la bunici.

La bunici am fost, pentru prima oara, si eu lasat sa ajut la gatirea porcului. Nu am facut mare lucru, dar macar am putut sa observ maiestria macelarului indeaproape. Poate macelarul nu stie ce ii aia „anatomie” dar sigur se stie la ea. Printre amuzarile gen ca pot boxa un cap de porc, acum cand e doar capul, sau ca, vazand capete de porci alaturate unui singur corp, de ce nu exista o fiinta mitologica asemanatoare, ca doar si cainele si porcul sunt amandoua animale cu aceleasi drepturi, am si gustat nu mai stiu ce „vin francez de vita nobila” si ,fireste, am mai si studiat ceva pe ici pe colo (nu chestii de scoala in orice caz, ca doar pentru alea am tot timpul din lume sa le studiez).

Dupa revenirea in Cluj, m-am intors la scoala pentru a participa la un concurs. In ciuda faptului ca eram foarte somnoros, ma dusesem cu o ora mai devreme, ca doar atata ma ajutase memoria. La concurs nu facui mare lucru dar nici nu aveam asteptari la asta. Dupa asta cred ca au urmat cateva zile de relaxare si odihna, deoarece vad doar o pata neagra cand incerc sa vizualizez ce s-a intamplat in perioada respectiva.

In fine, am sarbatorit cu familia Craciunul. Ca invitat l-am avut pe Craciun, un prieten cu numele asta. Darurile au fost cat se poate de romanesti: un sac de portocale, carti de autori rusi si ciocolati din strainatate. A incercat si zgarcitul de mine sa faca pe darnicul pe ici pe colo si mandru pot spune ca in spiritul craciunului eu am : dat follow pe twitter la toti colegii mei (e drept, a trebuit la unii sa dau cu cateva zile mai devreme unfollow pentru egalitate), instalat windows 7 pentru fratele meu, postat la cerere cateva filmulete pe youtube, ajutat pe mama la transportul (si nu gatitul, slava domnului) tavilor cu bunatati s.a.m.p.i. (si altele mai putin importante 😀 )

Perioada dintre craciun si revelion a trecut foarte rapid, mai rapid ca gandul de nu-mi vine niciunul. De anul nou, plin de rebelitate (pai da cum?) am incalcat o regula foarte importanta. Berea dupa vin e un chin! Ideea a fost ca inainte de serbare (petrecuta in familie, caci eu sunt pe principiul – petrece-ti revelioanele cu familia pana mai esti cu ea-) mi se facuse sete, asadar bausem un pahar cu bere. Dupa aceea a urmat masa festiva, unde pe langa ca m-am umplut cu bunatati, m-am mai si indopat cu cateva pahare de vin dea lui tata. Din fericire si mancasem, cum am spus, deci nu eram ametit ca sa nu pot sa o ajut pe mama la transport sau sa para ca mi s-a urcat alcoolul la cap (lucru nedorit fiindca erau prezenti si musafiri). La trecerea in 2010, dupa ce ne-am uitam la spectacolul de lumini de afara, am fost invitati cu multa ospitalitate la vecini, la un pahar-doua de vin, vin mult mai bun ca cel al tatalui meu, dar si ceva mai puternic. Dupa o vreme scurta ne hotararam ca ar trebui sa si iesim in oras, „noi astia tineri”, ca doar numai o data pe an e revelionul! Sa iesi pe neplanuite in oras de revelion nu e un lucru indicat, cel putin in Cluj. Majoritatea puburilor sunt fie pline, fie rezervate, fie amandoua. Totusi, Clujul a avut si in noaptea aceea cateva localuri pentru improvizatori, in cazul meu si a inca catorva oameni: un pub care nu mai avea bere dar care lasa lumea sa petreaca daca isi aduceau bautura de altundeva. Nu a fost o mare problema, ne-am dus „noi astia tineri” rapid la Sora si ne-am luat fiecare o sticla de bere de 2l pe gustul lui si ne-am reintors la localul semi-plin. Nu dupa mult timp (cred) s-au alaturat si alti petrecareti la masa noastra (eu tot am impresia ca defapt au facuto fiindca erau prea lenesi sa se duca pana la Sora sa-si procure si ei bere) care au facut un targ cu noi foarte avantajos din punctul meu de vedere. Targul acesta nu a fost direct, desigur, ci mai degraba ascuns sub zambitoarea masca „the gift of sharing”, care inveseleste oricum pe oricine, cu sau fara alcool la bord. Printre petrecareti era si o tipa cu „bomboana constanta in gura” care mi-a dat o stare de bucurie amintindu-mi ca eu am scapat de mult si ca ce bine ca nu m-a apucat de sarbatori. Dupa discutii tare amuzante, placute, ardelenesti (gen „hai sa ne batem joc de mitici!”) si cu priviri la viitor (gen „cum e la facultatea aia sau cum ti-ai pierdut virginitatea”) (petrecaretii care ni s-au alaturat erau ,ceva obisnuit pentru mine, cu cel putin doi ani mai mari decat mine, dar macar nu toti mai mari decat mine la inaltime), am mers pe „ringul de dans” care mai degraba era un „zigzag al balanganarii”. Memoria ,se stie, pe mine nu ma ajuta in general, dar va spun ca atunci nu ma ajuta deloc! Sticlele de bere erau goale de ceva vreme, primisem si un shot de ceva (nu mai stiu ce era dar stiu ca nici nu l-am simtit) asadar aveam motive destule sa ma zbengui si eu fara pasare. Printre zbenguiri am primit si o guma la „limba a doua” de la una din comesene care ma facuse cel mai prost dansator din lume (sper ca era o gluma neserioasa, eu oricum atunci asa o luasem si rasesem; defapt radeam din orice oricum) gandindu-ma intrun mod hilar daca nu cumva mi-a dat guma ca imi putea gura prea tare, am lovit o blonda in capatana (mi-am cerut iertare si ea in schimb, vorbareata din fire, mi-a urlat o ditamai fraza care mie mi-o sunat a poloneza (tin minte clar cum prima impresie a fost ca mi-a vorbit ceva in poloneza, desi sansele sa fi fost chiar asa sunt minime) si, pe cand Tankian urla „INNERVISION!” ca un apucat din boxe, mi s-a facut greata. Instinctul inca imi functiona bine, asadar nu facusem mizeria altundeva decat unde oricum era. Provocarea acelui local era ca, daca vrei sa ajungi la baie, trebuie sa urci cateva zeci de trepte. Atletic innascut fiind, eu am trecut provocarea cu brio, desi daca as fi fost beat nu cred ca as fi reusit de unul singur la timp sa ajung la destinatie. Zic ca nu am fost beat fiindca stiu ca reusisem cu usurinta sa citesc pe oglinda din baie „esti frumos” (autorul fiind categoric beat) mare cat sa nu poti folosi oglinda sa te speli cum se cade. Cu chiu cu vai, m-am facut frumos, am mai petrecut ce am mai petrecut si intrun moment de inspiratie m-am uitat la ceas. Vazand ca e ora 6 si le-am promis parintilor ca ma intorc mult mai rapid ne-am luat „noi astia tineri” zborul spre casa. Am gasit un mijloc de transport comfortabil in care ne-am putut regla urechile la normalitate dupa care direct in pat. A doua zi, desi aveam zeama de varza in casa, am refuzat sa iau. S-a mai razbunat putin si ficatul pe mine ca de ce n-am avut grija, ceafa ca de ce s-a pus rock, capul ca de ce nu am gandit si soarta ca mi-a pus o bricheta in buzunarul jachetei si au gasit-o parintii. Dar nu m-am suparat, ca doar n-am incasat niciun bulgare toate vacanta!

Anunțuri