Eu? Major? Nu! (partea II)

de Patric

Nota: Nu citi chestia asta.

Zilele astea mi-am facut noul buletin. „Semneaza aici!” mi-a spus domnu’ avand aratatorul pe un loc punctat de pe foaie. Ia-ti nene mana sa vad ce semnez! Am semnat, am primit. Prietenul de langa mine tot zicea „da sa vad! da sa vad!”. Refuz, verificand toate datele de pe noul buletin. Ceva nu era in regula. Care regula? Aia care se schimba oricand, oricum ca te miri ca ii numita regula. Parintii nu erau trecuti. Unde mi-s parintii? E un gol acolo, mare si alb. Da chiar asa, cui ii mai pasa cine te-o facut si cine te-o crescut? Ai 18 ani, nu le pasa altceva. Semnatura si varsta. Nimic mai mult. Ce conteaza ce crezi, ce conteaza ce trecut ai avut, ce ai facut, ce n-ai putut… ce conteaza nimicurile astea pe langa foi. Si imi cer sa fiu matur. Da-mi buletinu ca sa-ti spun cine esti! Ia vezi sa nu!
Defapt, problema nu e universala, sunt doar eu. Am aflat ca trecutul ma bantuie. Am doar 18 ani si ma plang de fantoma trecutului. Traiesc in prezent, ma gandesc la viitor. Plan perfect. Dar trecutul e acolo, acolo unde n-am control, unde nu ma pot opune. Trecutul este si va fi mereu memorat in subconstient. Urasc subconstientul. Obisnuiam sa-l vad ca pe un loc misto. Acum il urasc. Nu mai vreau sa stiu ce-i acolo. Dar pot sa nu vreau, ca degeaba. Nu ma pot pune cu el.
Am vazut ceva azi. Mi-am ascuns reactia dupa alcool, dar reactia a avut loc si aia ma supara. O imagine, o singura imagine m-a facut sa ard in mine, sa imi simt celulele cum se misca haotic. Ma asteptam sa vad imaginea si sa fiu ignorant. Chiar ma asteptam sa nu imi pese, sa o observ cu greu, dar n-a fost asa. In ciuda logicii mele si a tuturora, eu am vazut-o din prima… De ce? De ce… Credeam ca sunt om la locul meu, acum insa stiu ca nu exista un loc al meu. O sa ma plimb. Ma voi plimba din loc in loc dupa imagini care sa-mi ajute subconstientul sa triumfe. Momentan, imaginile puerile si neobservabile sau clasate ca fara importanta sunt lucrurile de care ma tem cel mai mult. Cand eram mic nu imi era frica de nimic. Cel putin asa credeam. Acum vad ca am si eu o teama: teama dominarii gandurilor. Am crescut cu controlul in mana mea. Cand il pierd capat doua senzatii. 1+1 gratis. Una bizara pe care nu o pot explica in cuvinte si cealalta de recunoastere a infrangerii, ca desi tu vrei, nu poti. Nu tu esti in control. Iar daca reflexele nu-ti sunt bune, te si expui. Combinatia asta de senzatii e cel mai horifiant lucru pentru mine. E ca otrava pentru soareci. Zici „a, e mancare, yum yum” si poc mori. Macar acum stiu. Capat experienta. Acum stiu si am sa fug. Cel putin o sa vreau sa fug, dar o sa ajung sa ma plimb. Ce? Sa stau ca un barbat sa imi infrunt temerile, ca un major? Eu? Nu!

Anunțuri