Despre timp si rebeliune cretina

de Patric

Era o perioada in care timpul trecea atat de lent, incat te puteai bucura de cel mai mic detaliu. ‘Pe vremea aia’ credeam ca asa e cu toti si toate, ca timpul e lent la fiecare persoana in acelasi timp, ca din cand in cand Dumnezeu se mai opreste din munca lui sa se odihneasca. Cand am ajuns sa imi dau seama ce fac ceilalti, aia mari, mi-am zis ca timpul trece la fel indiferent de persoana si ca doar fiecare percepe timpul diferit, caci el defapt trece fara pasare in acelasi mod. E drept, pe la varsta aia nu mai credeam in Dumnezeu, vina fiind probabil cresterea la oras. Si am dus-0 cu gandirea asta cam juma’ de deceniu. Acum un an mi-a venit mintea la loc, insa perceptia despre timp nu mi s-a schimbat. Pana acum. Acum eu zic ca timpul trece intr-adevar nemilos si nepasator prin toti, dar mai sunt si convins ca fiecare il percepe, pana la urma, la fel. Din pacate, timpul trece repede indiferent de cine esti. Imi dau seama ca nu pot sa fac tot ce imi doresc azi, imi dau seama ca puteam face mai multe in trecut si imi dau seama ca nu voi putea face tot ce voi dori in viitor. Cam nasol, dar n-am ce-i face. Si resemnarea asta e cam nasoala, dar de trei luni incoace m-am tot strofocat sa gasesc o contradictie, o aparenta solutie, un exemplu in istorie, ceva de care sa ma pot agata, sa imi dea sperante, dar am esuat. Defapt, m-am dat batut din cauza ca celelalte treburi ‘mai importante’ ma stresau, ca „daca nu mai am timp sa le fac?”. Cand eram mic era fain! Lumea nu depindea de mine, eu nu depindeam de mine, nimic si nimeni nu depindea de mine. Ma durea in cot de univers, de ce patesc eu sau de ce patesc altii. Si partea cea mai buna era ca nici nu realizam ca ma doare. Acum nu, acum trebuie sa fac cutare lucru ca se supara nustiucine pe mine. Acum nu, acum trebuie sa invat cutare lucru ca sa nu raman prost. Acum nu, acum trebuie sa ingrijesc de alt nustiucine ca altfel nu ma mai invata nustiuce. Tind sa cred ca asa functioneaza lucrurile pana la urma cu toti oamenii. Si supunerea asta in fata monotoniei vietii e si mai apasataroare cand realizezi ca si TU te supui ei!

Un exemplu: vezi Doamne am 18 ani si vreau sa ma car de acasa, sa fiu independent. Pentru mine cel putin, cliseul asta ma exaspereaza la culme, iar ce pe mine ma exaspereaza la culme capata adjectivul ‘cretin’. Deci, acest cliseu cretin, cred eu, se aplica la marea majoritate a populatiei globului. De ce cred asta? Fiindca cretinitatea mi se intampla tocmai mie, al’ care o detesta cel mai mult. Tata imbatraneste si ma sacaie cum pot doar batranii. Nu detaliez ca e totusi o problema familiala, insa nu sacaiala in sine ma face sa vreau sa fug de acasa (nu ca nu as fi destul de pueril sa o fac) ci ingrijorarea exagerata pentru el pe care mi-o starneste. Ingrijorarea asta ma opreste din cea mai adanca concentrare. Mama ma tot ia cu puiu’ mami in momente total nepotrivite:

-Mama, ma grabesc, trebuie sa fug ca sunt in intarziere!

-Da stai sa te indop cu sarmale mai intai, sa cresti mare!

Nu ca sarmalele mamei n-ar fi gustoase, imi plac chiar foarte mult, as dori sa imi faca toata viata din astea. Ce ma supara e ca mereu incearca sa ma opreasca din activitati pentru chestii neinteresante cum ar fi mancatul.

-Culca-te ca de nu o sa ramai mic!

Tare mult incerc sa-i explic de fiecare data ca eu mananc sau dorm doar fiindca n-am incotro, ca altfel nu pot trai, ca nu dau doi bani pe ce inaltime am sau cum arat, ca treburile astea nu conteaza. In zadar. Nu poti invata o persoana o chestie noua marunta daca are peste 40 de ani. Desigur, nu lipseste nici mult prea cunoscuta grija materna:

-Da’ unde te duci?

-Prin oras…

-Da’ cand te intorci?

-Azi…

-Da’ cu cine mergi?

-Cu niste persoane…

-Da’ sa ai grija de tine, bine?

Pe langa asta, pe la 18 ani capeti si amintiri din alea vechi. Ti drag locul ca ti-ai petrecut n ani aici. Mori, gand al trecutului, eu vreau sa traiesc cu gandul la viitor! Dar el nu are cum sa moara daca eu tot ii dau de mancare zilnic cu panorame, deci trebuie sa ma duc altundeva, sa plec de-acasa.

Cand chiar se va intampla asta ma voi supune unui alt cliseu cretin, parca vad, ala in care o sa imi para rau ca am plecat. Ce sa-i faci? Timpul trece!

Nota: In timp ce am scris asta am stabilit o excursie, am calculat un sinus si am dat afara oamenii din incapere. Noroc ca messengerul era inchis.  Chiar simt nevoia unui loc al meu.

Anunțuri