The Hours

de Patric

Dacă ar fi să recomand vreodată ceva cuiva, aş recomanda The Hours. Cartea, filmul, cartea legată de carte, muzica legată de film… orice. A reuşit să-mi scarpine atât mintea cât şi inima în acelaşi timp – un drog foarte rar şi nespus de plăcut. Mă gândesc să vă deschid apetitul şi vouă prin extracte (nu mă apuc să zic cu cuvintele mele ce şi cum, fiindcă nu ştiu s-o fac bine şi oricum au făcut-o deja alţii pentru nevoiaşi). Filmul nu durează neobişnuit de mult, cartea nu e groasă, merită să îţi sacrifici puţin timp pentru experienţa asta.

-Da, spune Angelica. La cinci ani deja, îşi poate simula entuziasmul grav pentru sarcina îndeplinită, când, de fapt, ceea ce-şi doreşte cu adevărat este ca toţi să-i admire munca şi s-o lase liberă apoi. Quentin îngenunchează cu pasărea în mână şi cu o infinită delicateţe o pune în iarbă. Oh, dacă bărbaţii ar fi brute şi femeile îngeri – dacă totul ar fi atât de simplu.


-Richard. Ai scris o carte întreagă.
-Dar aproape totul a fost lăsat în afară, aproape totul. Şi apoi am lipit un sfârşit şocant. Oh, ei bine, eu caut să fiu înţeles, cu adevărat. Doresc mult, prea mult, nu-i aşa?
-Da. Bănuiesc că da.
-M-ai sărutat lângă iaz.
-Acum zece mii de ani.
-Se întâmpla încă.
-Într-un anume sens, da.
-În realitate. Se întâmplă în acel prezent. Asta se întâmplă în acest prezent.
-Eşti obosit, dragul meu. Trebuie să te odihneşti. O să-l sun pe Bing, să mă interesez de medicamentul tău, bine?

Anunțuri