Dintr-un foc

de Patric

Şi urâtul e real; aşadar să te fereşti de urât înseamnă să te fereşti de realitate.

Deci era o tipă care dansa între doi tipi, dintre care unul din ei era un prieten de-al meu care habar nu avea ce făcea. M-am pus lângă un perete şi am privit. După un timp au început să se adune lângă mine toţi „băieţii single” care mă ştiau. Se puneau în rând, lângă perete, ziceau un salut, ce faci, le gesticulam ceva groaznic de interpretabil şi lipsit de importanţă, stăteau o vreme să înţeleagă şi ei unde mă uitam atât de fix de nici nu îmi întorsesem capul când  salutasem (fără cuvinte că, vezi doamne, ca să vorbeşti într-un club trebuie să-ţi direcţionezi gura către organul auditoriu al partenerului de discuţie şi pentru asta ai nevoie de input vizual, ori eu nu mai doream niciun fel de input vizual de nicăieri), până într-un final când se dădeau bătuţi şi plecau. Zâmbeam subtil. „Haideţi băieţi, alinierea! Urmează să fiţi executaţi cu un glonţ în cap. O să vă macine creierul dar n-o să doară.” Şi am fost împuşcat.

Gelozia nu poate exista fără iubire. Nu poţi fi gelos pe colegul care tocmai a fost promovat în locul tău, dacă nu iubeşti beneficiile promovării. Nu poţi fi gelos pe vecina care şi-a luat un nou colier, dacă nu iubeşti colierul. Etc,etc. Exemplele sunt nesfârşite. Uite aşa am aflat eu că iubesc. Mister elucidat. Ar fi fost mai convenabil să învăţ lecţia asta mai demult, dar bănuiesc că nu le poţi învăţa pe toate la timpul lor (în ciuda expresiei arhicunoscută).

Prin urmare, când nu ştii sigur dacă iubirea îi implicată într-una sau alta, aplică gelozia. E urât dar funcţionează.

Paul Bond - Envy

Anunțuri