Influenţe

de Patric

Stăteam de vorbă cu un tip. Nu ne cunoşteam prea bine, dar nici discuţiile nu erau prea personale. În fine, venise vorba de testările de limbi străine cu certificat recunoscut în lume – gen Cambridge. M-a întrebat dacă am aşa ceva, am zis că nu, m-a întrebat de ce, i-am zis că n-am avut „resursele necesare”, îl întreb dacă el are, zice că nu în engleză, pomenesc de DELF, afirmă că la aia se referea. I-am spus „Deci ai luat DELF-ul?”. S-a roşit la faţă şi a dat din cap că nu, cu ochii în pământ. Insistasem, că nu-mi era clar, „Dar n-ai ştiut?”. „Nu am mai participat, deşi am vrut… mi-o zis profa de franca că se ocupă, că mă ţine la curent şi nu a mai pomenit nimic după, nu s-a ţinut de cuvânt”. Am făcut un gest de lehamite în semn de înţelegere şi am încheiat subiectul.
Însă în sinea mea, în urma convorbirii am rămas cu impresia că tipul respectiv era imatur, îi lipsea o lecţie de viaţă şi s-a văzut asta; şi anume că nu ştia să mintă (fiindcă mi-era clar, undeva la mijloc era o minciună măruntă). După mai multe cugetări mi-a venit să-mi dau palme. Mi-am zis:

De când e imatur să nu ştii să minţi?!

Anunțuri