Biologie

de Patric

A trecut atât de mult timp de când nu am mai scris ceva personal încât aproape am uitat cum se face. Noroc cu un (singur!) eseu cerut la facultă unde mi s-a dat voie să fiu cât de cât subiectiv. În rest doar (!) Nume, Semnătura, An, Grupa şi Data. Şi cu asta declar că v-am avertizat.

Am un prost obicei, format la început de liceu dacă ţin bine minte, iar în mod obişnuit nu o fac, de a asocia una bucată muzică cu una bucată fată dragă. E prost fiindcă de fată se poate întâmpla să scapi, dar de piesă ba şi e obicei fiindcă nu îl poţi controla, se întâmplă aleator. Am încercat să găsesc şi ce-a mai măruntă urmă de logică din istoria asociaţiilor de tipul ăsta în arhiva vieţii mele, dar n-am găsit absolut nimic, zero barat. Conclud deci că mintea mea lucrează pur şi simplu LA BĂŞCĂU.

Şi acum ca am spus asta:

Eram la o petrecere. Cam toată lumea se îmbătase, eu rămăsesem codaş, eram doar aburit. N-aveam de ce să mă grăbesc, noaptea era tânără. Problema era că uitasem un lucru esenţial în astfel de scenarii: „cine rămâne la urmă, trage uşa după el”. Care va să zică eu trebuia să am grijă de tot ce se întâmplă, să nu se spargă cutărică lucru, să nu se bată cutărică om etc., sau cum auzeam des de la părinţi când eram mai mic „Ordine şi curăţenie!”. Dându-mi atunci seamă de asta, am stat să cuget. Puteam să scap şi să recuperez rapid, a se înţelege să dau pe gât la greu, SAU să-mi accept soarta şi să mă apuc devreme de o inventariere a lucrurilor, să-mi fie mai uşor când lucrurile o iau razna. Cum nici eu nici ficatul meu nu ne prea omorâm cu băutura, am ales a doua variantă şi am pornit în misiune.

Când lumea e beată, dar nu beată rău, criţă, e greu să faci curăţenie fără să fii observat. Iar dacă ai avut ghinionul să chiar fii observat, atunci vai şi amar, eşti neplăcut grupului, e ca şi cum ai savura un sandviş copios în timp ce femeia de servici vine şi curăţă cu dezinfectant resturile lăsate de alţii care au savurat un sandviş asemănător. Nu pică bine. Mai bine lasă să fie mizerie, curăţăm mâine. Azi nu-i bai dacă mâncăm în mizerie. Aşadar, pe moment am abandonat „curăţenie” şi am rămas doar la „ordine şi”. Ordine şi ce?

M-am dus să văd ce face fiecare petrecăreţ, cu grijă să nu omit pe cineva. Te poţi scuza uşor din-afara unei bisericuţe, mai greu e să intri, sau ma rog, să fii acceptat. Trebuie să îţi mărturiseşti credinţa într-un mod convingător, vedeţi voi, şi pe deasupra să şi rimeze cu aliniamentul bisericii respective că dacă ai din nou ghinionul de a o da în bară, vai şi amar, eşti neplăcut grupului. Nu pică bine. Mai bine lasă să nu se simtă bine toată lumea, că doar nu de-aia am venit, să ne simţim bine. Lasă că vedem mâine ce şi cum, azi nu-i bai dacă se supără unu, se enervează altu şi una nu se simte bine.

Abandonând aşadar şi ideea de „ordine”, după atâta trudă şi umila resemnare, m-am aşezat, iar privirea mi-a căzut aleator pe o… păi… cum să zic… o curvă, cu v de la vagin. Doar nu era să rămân doar cu „şi”; să fiu întrebat „şi ce?” ca să răspund „şi atât”. Nu că ar fi contat, până mâine s-ar fi uitat. Aşa gândeam. Prost, fireşte, dar am o scuză, mi se urcase alcoolul la cap. Hotărât, facem ce facem, ajungem în dormitor, „algocalminul” era la mine – pe ideea că nu pleci la o petrecere fără „algocalmin” că nu se ştie când te apucă durerea, pe tine sau pe altul – şi, şi… ficatul voia afară. Greşisem ceva calcule, surprinzător ştiu, trebuia să funcţioneze încă normal până la următoarea sticlă. M-am scuzat domniţei şi m-am ridicat să mă îndrept la obiectivul salvator. Nu cred că există cineva care să nu ştie senzaţia aia care o capeţi când te ridici din pat şi creierul ţi se loveşte de toţi pereţii craniului.

Cu zgomot bubuind în urechi, mergând în zigzag, am ajuns în cel mai curat loc de acolo. Atunci, sunetele filtrare de ecou mi-au amintit de tine. Nu era zgomot bubuind în urechi, era piesa noastră resimţită în suflet. Doar al meu suflet bineînţeles. Şi-atunci m-am aplecat şi-am urlat şi m-a durut, dar te-am scos din mine, te-am scos pe toată afară, tot răul şi binele făcut, fiecare picătură, te-am scos şi am tras apa după tine.

Anticorpii nu se produc în lipsa antigenilor.

Anunțuri